Adi Condrea: Punerea mâinilor

 “De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos și să
mergem spre cele desăvârșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de
faptele moarte și a credinței în Dumnezeu, învățătura despre botezuri, despre
punerea mâinilor, despre învierea morților și despre judecata veșnică”.
Evrei 5:12 “În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiți învățători, aveți iarăși
trebuință de cineva să vă învețe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui
Dumnezeu și ați ajuns să aveți nevoie de lapte, nu de hrană tare”.- Evrei 6:1,2

Este foarte clar din contextul versetelor epistolei către Evrei că
apostolul Pavel trăiește un “handicap” în scrierea sa cauzat de imaturitatea
celor cărora se adresează. În cap.5:11 el reproșează destinatarilor că “s-au făcut
greoi la pricepere” și că după multă vreme “este nevoie de cineva să-i învețe din nou
cele dintâi adevăruri”. În cap.6 el observă că “adevărurile începătoare” sau
fundamentale trebuie învățate și apoi intrat în procesul maturizării.
Apostolul chiar enumără aceste “adevăruri începătoare” și le numește
“temelia pocăinței”.

Condiția de a merge spre cele desăvârșite este să punem temelia
credinței așa cum trebuie. Sunt adevăruri care constituie temelia credinței.
Iar dacă temelia nu este sănătoasă, viața și credința sunt șubrede.
Temelia adevărurilor fundamentale nu este ceva ce pui odată și apoi uiți, ci
suntem provocați să ni le reamintim mereu și mereu.
Recunosc cu regret că nu-mi amintesc să fi predicat vreodată despre
punerea mâinilor. De aceea cer iertare și cititorilor acestui articol pentru
această ignoranță personală. Observ că sunt subiecte despre care se scrie
doar o singură dată în Biblie, dar se predică foarte mult. Iată că avem de data
aceasta un subiect important și de temelie pentru credința noastră:
PUNEREA MÂINILOR.

Iată o definiție de sinteză a acestei învățături: “Punerea Mâinilor” este o
manifestare a harului lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu se manifestă
prin punerea mâinilor.
Nu ne gândim la harul lui Dumnezeu doar pentru mântuire și iertare.
Harul este intervenția lui Dumnezeu nemeritată în viața omului. Când
Dumnezeu face ceva în viața noastră este o lucrare de har. Chiar și
disciplinarea spirituală este un har din partea Lui. Disciplinele spirituale,
cum ar fi: postul, rugăciunea, citirea Bibliei, sunt mijloace ale harului lui
Dumnezeu. Nu sunt scopuri în sine, nu sunt trofee cu care ne lăudăm.
Disciplinele spirituale în sine însele nu mântuiesc. Sunt însă atitudini și
acțiuni prin care omul se așează într-o poziție potrivită pentru a avea parte
de harul lui Dumnezeu.

Când citim în textele biblice despre “mâini” acestea vorbesc despre
acțiunile acelei persoane. Deseori mâinile sunt personificate.
De exemplu, în Ps.28:5 “Căci ei nu iau aminte la lucrările Domnului, la lucrarea
mâinilor Lui”. Când se vorbește despre “mâinile Domnului” se face referire la
lucrările Lui. La fel se întâmplă și când Biblia vorbește despre “gura
Domnului” sau “ochii Lui”. ( Vezi Iov 5:18)

“Punerea mâinilor” nu este o acțiune mecanică și statică, ci spirituală și
dinamică. În Scriptură găsim relatată ideea că “Domnul ține în mână cerurile”:
Acest lucru înseamnă control al situației, stăpânire, guvernare, conducere.
Se spune în cartea Judecători că anumiți regi “apăsau poporul cu mână tare”.
Ideea din spatele acestei expresii arată, din nou, puterea de acțiune și de
conducere.

Când apostolul Pavel le poruncește creștinilor în 1 Timotei 2:8 să se
roage și “să ridice spre cer mâini curate”, el vorbește în sens figurat. A crede că
putem oferi lui Dumnezeu mâini curate în sens literal, asemenea copiilor
care le arată părinților că și-au spălat mâinile înainte de a lua masa, este de-a
dreptul ridicol. Mâinile reprezintă faptele noastre, iar apostolul vrea să ne
învețe că trebuie să ne sfințim înainte de a ne ruga.
În spatele “punerii mâinilor” se află realități spirituale pe care dorim să le
analizăm în acest articol.

Sunt șapte instanțe în care vedem “punerea mâinilor” în Sfânta
Scriptură:

1. Mâinile erau puse pentru binecuvântare.
Găsim acest gest în Geneza 48 când Iacov dorește să lase binecuvântare
peste băieții lui Iosif. În gândirea lui Iacov, Iosif dar și a întregului popor
evreu, se știa că Dumnezeu dă binecuvântarea prin gura patriarhului.
Ps. 139:5 “Tu mă înconjori pe dinapoi și pe dinainte și-Ți pui mâna peste mine” . Asta
înseamnă binecuvântare, prosperitate, protecție, viață lungă și har de la
Dumnezeu.

Ezechiel 1:3 “Cuvântul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în
țara haldeilor, lângă râul Chebar; și acolo a venit mâna Domnului peste el”. Iată că
avem și aici relatată o acțiune spirtuală în care Dumnezeu oferă
binecuvântarea Sa peste o persoană.
În Ezechiel 3:22 ne întâlnim din nou cu binecuvântarea lui Dumnezeu
în alegerea pentru o slujire profetică “Și mâna Domnului a venit peste mine acolo și
mi-a zis: “Scoală-te, du-te în vale, și acolo îți voi vorbi”.

Matei 19:13-15 este un test biblic în care aflăm că părinții doreau ca
Domnul Isus să-și pună mână peste copiii lor în vederea binecuvântării. Era
o proclamare a binecuvântării peste acei copilași. Era și un semn de mijlocire,
prin care cel care punea mâinile se indentifica cu cei pe care-i binecuvânta în
Numele Domnului.

Aplicații:
– Se mai practică astăzi acest lucru? Mai sunt tineri care-și doresc
binecuvântarea părinților înainte de căsătorie?
– “Punerea mâinilor” nu este o practică doar a Vechiului Testament. Ea
trebuie să fie o practică actuală prin care implorăm bunătatea și îndurarea
lui Dumnezeu.
– Cum este temelia credinței noastre? Nu noi dăm binecuvântarea, ci
Dumnezeu. Dar “punerea mâinilor” este tânjirea, dorința pentru această
binecuvântare.

2. Aducerea jertfelor.
În VT aflăm că poporul evreu era condus de trei legi:
legea morală, legea ceremonială și legea civilă.
În legea ceremonială, omul vinovat de păcat sau preotul aducea o jertfă
și își așeza mîinile pe capul animalului gata de sacrificiu. Aceasta semnifica
două lucruri esențiale: în primul rând, se declara proprietatea jertfei.
Animalul era proprietatea acelui care punea mâinile peste el. Ca și
consecință, rezultatul jertfei se răsfângea asupra celui ce așeza mâna pe
animal. Beneficiile jertfei erau contabilizate de asemeni în dreptul celui ce
așeza mâinile pe animal. În al doilea rând, se realiza o identificare cu
animalul jertfit. Moartea și vinovăția păcătosului era transferată asupra
animalului de pe altar.

Aplicații:
– Nu există o aplicabilitate în NT sau în zilele noastre decât în persoana și
jertfa Domnului Isus Hristos. Mântuitorul Isus este unica Jertfa adusă în
contul nostru.

3. Punerea mâinilor era o trasmitere de autoritate spirituală.
În Numeri 27:18-21 citim despre Moise care selectează câțiva lideri
pentru a conduce poporul. Această selecție se face în mod public și sunt
anumite condiții pe care acești lideri trebuie să le îndeplinească.
Numeri 27:22,23 “Moise a făcut cum îi poruncise Domnul. A luat pe Iosua și la
pus înaintea preotului Eleazar și înaintea întregii adunări. Și-a pus mâinile peste el și
i-a dat porunci, cum spusese Domnul prin Moise”.
Iată că aici “punerea mâinilor” semnifică o delegare de autoritate. O investire
cu drepturi și responsabilități. Același lucru îl aflăm și în Noul Testament
când adunarea a ales șapte bărbați pe care să-i pună în slujba de diaconat.
Fapte 6:6 “I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, și-au pus
mâinile peste ei”.

Are loc o investiție cu autoritate. Dumnezeu declara, prin punerea mâinilor,
că acei bărbați au autoritate spirituală. Iar această alegere nu are loc în van și
la întâmplare. În spatele acestei alegeri și confirmări este prezența pocăinței,
a competențelor și a unei chemări speciale din partea Domnului.

4. Punerea mâinilor peste un hulitor de Dumnezeu.
Lev.24:14 “Scoate din tabără pe cel ce a hulit; toți cei ce l-au auzit să-și pună
mâinile pe capul lui și toată adunarea să-l ucidă cu pietre”.
Când în mijlocul poporului se identifica un hulitor de Dumnezeu, cei
care i-au auzit hula erau chemați să-și asume această responsabilitate de
demascare a respectivei hule. Prin “punerea mâinilor” martorii îl identificau
pe hulitor și declarau că ei însiși l-au auzit hulind pe Dumnezeu. Sângele
hulitorului nu putea fi cerut din mâna lor.

Aplicații:
– este mai bine să tăcem decât să vorbim din auzite.
– un martor veritabil și adevărat este cel care vorbește doar ce a văzut,
vorbește doar cui trebuie și doar cu motivația corectă.
– Anonimele arată că autorii lor nu vor să-și asume responsabilitatea pentru
cele scrise și în consecință ele nu pot fi luate în considerare.

5. Pentru vindecare.
În V.T. oamenii doreau să fie vindecați prin “punerea mîinilor”.
Acest lucru era valabil și la păgâni. Găsim relatată în Biblie întâmplarea cu
Naaman-sirianul care s-a arătat ofensat de faptul că Elisei nu a venit “să-și
ducă mâna pe locul ranei”. De unde are Naaman această așteptare? Era o
problemă de cultură.
Dumnezeu a făcut ca “punerea mâinilor” să fie o manifestare a harului
lui Dumnezeu.
Matei 20:34 “Lui Isus i s-a făcut milă de ei, S-a atins de ochii lor, și îndată orbii și-au
căpătat vederea, și au mers după Isus”.

Aplicații:
– Există un semn al credinței în viața copiilor lui Dumnezeu. Uneori Duhul
Sfânt ne spune clar să ne rugăm și să ne punem mâna peste cineva cu
scopul vindecării fizice sau spirituale. În aceste cazuri, Domnul știe cui și
când să-i spună să facă acest gest.
– Atenție: niciodată nu se pun mîinile peste cei posedați de demoni. Se riscă
soarta fiilor preotului Sceva.

6. Duhul Sfânt a venit peste oameni.
Fapte 8:18 ” Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punere mâinilor
apostolilor, le-a dat bani și a zis …”
Biserica se afla într-o perioadă de tranziție. Samaritenii nu-i suportau
pe evrei. La fel cum evreii nu-i suportau pe samariteni.
Dumnezeu însă are în plan sudarea celor două grupuri și face în așa fel încât
samaritenii să priceapă că mântuirea vine de la evrei, iar evreii sa fie convinși
că și samaritenii au loc în planul lui Dumnezeu de mântuire.

Aplicații:
– Astăzi Duhul Sfânt nu mai vine prin punerea mâinilor.
Duhul Sfânt vine în viața celor care cred în Domnul Hristos și în viața celor
ce ascultă de Domnul Isus.

7. Transmiterea unui dar duhovnicesc.
1 Timotei 4:14 “Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ți-a fost dat prin
proorocie, cu punerea mâinilor de ceata prezbiterilor”.
Acest transfer nu este ceva magic. Sunt condiții în spatele acestui gest
de “punerea mâinilor”. Apostolul Pavel recunoaște că înainte de a-și pune
mâinile peste Timotei, au fost “proorocii” care s-au împlinit în viața lui
Timotei, iar trăirea tânărului este confirmată de acestea. (1 Timotei 1:18
“Porunca pe care ți-o dau, fiule Timotei, după proorociile făcute mai înainte despre tine,
este ca, prin ele, să te lupți lupta cea bună” ).
Dumnezeu unge și astăzi cu autoritate bărbați în slujire. Dar această
confirmare este precedată de o trăire duhovnicească constantă. Ceata
prezbiterilor este chemată să recunoască prin “punerea mâinilor” că
Dumnezeu deja lucrează în viața acelei persoane.

“Punerea mâinilor” peste cineva este mai mult decât un gest simbolic.
În spatele acestui gest se află filmul vieții acelei persoane și împlinirea
Cuvântului în trăirea zilnică.

Aplicații:
– fiecare slujitor trebuie să crească in umbra unor părinți duhovnicești. Nu
este creștere spirituală într-o trăire haiducească și singuratică.
– Avem însă și o avertizare serioasă din partea apostolului: “Să nu-ți pui
mâinile peste nimeni în grabă și să nu te faci părtaș păcatelor altora; pe tine însuți
păzește-te curat”. Dacă se pune un om nepotrivit într-o slujire, toate gafele
lui se pun și în contul celui ce a girat pentru el prin “punerea mâinilor”.
Atunci când se practică “punerea mâinilor” după învățătura Scripturilor,
întotdeauna avem de-a face și cu efectele divine ale acestei practici.
Dumnezeu acționează întotdeauna pe baza acestei practici. Efectul este
imediat sau în timp.
__________________
Bibliografie:
1. Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu revizuită ortografic.
2. Peter Master, Închinarea. O analiză biblică a pricipalelor schimbări apărute în
închinarea din zilele noastre, ( Editura Făclia, 2010 )
3. Alfred Kuen, Daruri pentru slujire, ( Editura Cahiers Emmaus, 1992 )
4. Erwin W. Lutzer, Who are tou to judge?, (Moody Publishers, Chicago, 2002)
5. Wayne Grudem, Systematic Theology (Grand Rapids: Zondervan, 1994)
6. Dr. Ioan Bunaciu, Exegeza textelor biblice controversate, ( Editura
Universităţii Bucureşti, 1994 )
7. Adrian Condrea, din seria de mesaje Alegeri de comitet, ( BCB “Maranata”
HD, 2013 )
8. Ovidiu Ghiță, pastor BCB Galați, din seria de mesaje din Evrei.
9. Jean Gibson, Antrenament în creștinism 1,2, (Christliche Literatur-
Verbreitung e.V, 1991)